Blogroll

sâmbătă, 1 martie 2014

Divergent editie de film



DIN 21 MARTIE 2014 ÎNTR-O ECRANIZARE DE EXCEPŢIE!

Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). Beatrice trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.

În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar putea-o distruge.

Un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, trădări sfâşietoare, consecinţe uimitoare şi o neaşteptată poveste de dragoste.

„Palpitant!” – US Weekly

„Următoarea lovitură pe piaţa literară.” – Rolling Stone



TRAILERUL FILMULUI:

Titlu disponibil din 28 Martie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu