Blogroll

marți, 26 iunie 2012

Recenzie Jurământ de Sânge de Richelle Mead

Jurământ de Sânge e volumul 4 din seria "Academia Vampirilor" de Richelle Mead

Cred că cel mai mult m-a impresionat.... pardon... toată cartea m-a impresionat şi nu mă aşteptam să fie atât de bună. După primele trei volume, mă gândeam ca Mead nu va mai avea aşa idei, dar m-am înşelat 100%. 
Rose plecă în Rusia să-l găsească pe Dimitri(acesta fiind strigoi) pentru că vrea să îi "elibereze sufletul". Acolo se întâlneşte cu un alchimist, Sydney şi cu ajutorul acestea, Rose ajunge în oraşul natal al lui Dimitri( ea crede că acolo ar fi şi el), Baia. Ea stă acolo câteva zile împreună cu familia lui Dimitri dar ea e tot ameninţată de un străin, Abe, să plece din Baia. Rose îi rămâne dator după o întâmplare şi trebuie să plece din oraşul lui Dimitri. Aceasta pleacă în alt oraş Rus unde întâlneşte alţi dhampiri cu care porneşte în căutarea de strigoi pentru a-i omorâ. Dar într-o zi, aceasta îl vede pe Dimitri, ezită şi este capturată. Petrece mult timp prizonieră într-o casă de strigoi cu Dimitri care îi tot spune că o doreşte şi că vrea să o "trezească" (termen folosit pentru transformarea în strigoi). Rose aproape păcălită de Dimitri îşi dă seama că persoana pe care o iubea a dispărut şi reuşeşte să scape şi în final să se întoarcă la Academie.
Când am citit cartea m-am tot gândit la cât de schimbătoare e dragostea şi cum unele persoane se folosesc de ea. Cartea ar trebui să fi în programa şcolară şi neapărat citită de toţi pentru că în spatele cuvintelor se ascunde şi câte un mesaj important.

Poze:
Dimitri strigoi:
Rose în Jurământ de Sânge


Nota:
Previzualizaţi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu